Cred că este inutil să mai spun că aceste mini tarte, sunt inspirate din Sfântul Snickers! Atât că lipseşte nuga. De ce acum, când sunt 40 grade (cel puţin, la mine)? Păi… cu poftele nu ne punem :))). O să urmeze şi îngheţata… cu arahide sărate.. că mâncai una aşaaaaa de bunăăăăăăăăă – inspiraţie totală! Acu’ să trecem la reţeta de astăzi!
Structura!
O să lucrăm pe bucăţele, pentru a ne fi mai uşor. În prima zi, vom face aluatul fraged şi namelaka, pe care le vom lăsa măcar 12 h la frigider. A doua zi, vom face caramelul, ganache-ul şi vom monta acest minunat desert. Iar a treia zi… păi.. vom plânge cocoţate pe cântar, dar cu o oarecare satisfacţie :D. Vă sfătuiesc să mâncaţi acest desert în zilele roşii, când hormonii cer ‘ciucalată’! Asta pentru fete… Pentru băieţi… ei bine… ei pot mânca când vor :))). Şi eu îi urăsc!:)))
Cele mai bune tarte cu caramel sărat si ciocolată!
12
porțiifără nr.
calIngrediente
- Aluat fraged pentru 12 tarte:
420 grame făină slabă;
50 grame cacao;
280 grame unt rece, cu 82% grăsime;
200 grame zahăr pudră;
60 grame ou întreg.
- Caramel arahide:
250 grame zahăr;
100 grame unt de arahide sărate;
200 grame smântână.
Notă* Dacă vrei caramelul mai lichid, măreşte cantitatea de smântână cu 50/100 grame.- Ganache consistenţă medie:
300 grame smântână;
240 grame ciocolată 70% cacao;
50 grame unt.
- Namelaka cu arahide sărate:
200 grame lapte 3,5% grăsime;
320 grame ciocolată cu lapte;
400 grame smântână;
100 grame unt de arahide sărat;
6 grame gelatină.
Mod de preparare
- Aluat fraged
- Cernem făina, împreună cu cacao; adăugăm untul rece, tăiat cuburi şi amestecăm până obţinem un aluat de consistenţă nisipoasă.
- Adăugăm zahărul pudră, după ce l-am cernut. Omogenizăm!
- Adăugăm oul, bătut, în fir. Omogenizăm.
- Compactăm aluatul, fără să îl manevrăm prea mult. Îi dăm o formă plată, îl învelim în folie alimentară, apoi îl dăm la frigider peste noapte.
- A doua zi, scoatem aluatul din frigider, îl tăiem bucăţele şi îl băgăm la robotul planetar, pentru a-l ‘înmuia’. Mai exact, aluatul trebuie să devina plastic, dar să fie încă rece. Acest pasaj, împiedică crăparea aluatului, atunci când îl vom întinde cu sucitorul.
- Întindem aluatul de o grosime de 3/4 mm. Decupăm fundurile formelor de tartă ţi le aşezăm pe o tavă. Dăm la rece.
- Între timp, întindem o altă foaie, groasă de 3/4 mm, pe care o vom da la congelator pentru circa 5/10 min. De ce? Astfel, aluatul se întăreşte şi vom putea să îl tăiem fâşii mult mai uşor. Cu aceste fâşii vom îmbrăca pereţii formei de tartă.
Notă* Eu am avut forme lungi, dar se poate folosi orice formă de tartă. În funcţie de propriile forme, cantităţile reţetei pot varia. - După ce am îmbrăcat formele de tartă, le dăm la congelator până încingem cuptorul.
- Încingem cuptorul la 180 grade Celsius.
- Coacem la 180 grade, static, pentru circa 25/30 minute.
- Lăsăm la răcit.
Notă* Pentru informaţii extra, despre aluatul fraged, mergeţi aici! - Namelaka cu caramel sărat:
- Aici nu o să scriu mult, pentru că am scris deja metoda de lucru, fix aici. Singura diferenţă este că în loc de pastă de fistic, vom pune unt de arahide.
- Dăm crema la frigider, peste noapte.
- Caramel arahide:
- Cum am scris în acest articol (dă click aici), metodele de a obţine caramel sunt 2. Eu de obicei fac varianta cu apă, pentru că nu există riscul de a arde caramelul. Voi alegeţi varianta care vă este mai la îndemână. Deci, caramelizăm zahărul, până obţinem culoarea dorită de noi. Personal, îmi place gustul mai intens şi puţin amărui, aşa că am făcut un caramel brun.
- Când caramelul este gata, punem peste el smântâna fierbinte şi omogenizăm.
- Transferăm caramelul într-un vas, adăugăm untul de arahide, eventual puţină sare ( în funcţie de gust), apoi băgăm blenderul şi blenduim până obţinem o compoziţie lucioasă. Lăsăm să se răcească.
- Ganache, consistenţă medie:
- Nu este greu de făcut, nici nu dezvolt, pentru că am scris tot ce trebuie să ştim despre ganache fix aici. Specific doar că, ganache-ul se face în ziua montajului desertului. O lăsăm să se răcească la temperatura ambientului, şi nu o mixăm deloc. O să o punem fix aşa, în tartă.
- Montaj:
- Punem primul strat de caramel, apoi nişte arahide prăjite mărunţite, apoi un strat de ganache. Nivelăm, apoi dăm la frigider până ganache-ul se întăreşte niţel.
- Între timp, batem crema namelaka, o punem într-un poş, cu un dui preferat, şi decorăm cum ne permite propria imaginaţie. Eu am folosit un dui Saint Honore, marime medie. Zic aşa, pentru că am comandat un set de astfel de duiuri, cu 3 mărimi diferite.
Acu’, vă zic poftă bună şiiiiiii mai jos avem un video. Enjoy!
Recipe Video
Tips
- Aluatul fraged este perfect si pentru făcut biscuiţi, nu doar tarte.
- Caramelul poate fi aromatizat cu ce vrem noi, iar eu am ales unt de arahide în loc de unt de vacă.
- Crema namelaka cu arahide, este atât de bună că se mănâncă cu linguriţa! Dacă îi mai punem şi nişte arahide mărunţite, poate fi folosită pentru a umple eclere, torturi, etc.
Este o reţetă uşor de făcut, cu ingrediente basic. Texturile sunt diferite: crocant, cremos. Gusturile sunt o îmbinare perfectă între sărat/dulce/amărui, exact cum îmi place mie. Acum sunt curioasă cum şi ce vă place vouă! Vă aştept să îmi povestiţi pe facebook, pe grupul de suport al blogului. By the way, dacă vă place reţeta şi filozofia blogului, ne puteţi susţine cu o mică donaţie, apăsând aici! Mulţumim!!!!!!