Povestea Inei
”Eu cred că am cea mai neobișnuită prăjitură. E prăjitura copilăriei mele. Toată copilăria, cam până în clasa a 9-a, am locuit la bunici. Bunica mea a fost cea mai iscusită gospodină din sat. Această prăjitură era pe masa noastră cam întotdeauna și era preferata tuturor vecinilor. Mulți încercau să o gătească, însă cea mai bună era, tot, la bunicuța mea.
Atunci, fiind copil, nu îmi dădeam seama că timpul trece și oamenii dragi pot pleca, în vecii. Așa că nu îmi dădeam interesul să prind firul la coacerea pâinii sau al cozonacului și în genere la gătit. Mereu ziceam că o să am când să învăț. Când am crescut mare, bunicuța era deja neputincioasă și stătea la pat, după un atac cerebral și nu mai putea să mă învețe, însă, încet-încet, prin povestiri și îndrumări am prins câte ceva, inclusiv și rețeta prăjiturii Baba Neagra. Desigur, am adaptat-o dupa condițiile noastre contemporane, după produsele din comerț și cred, eu, că mi-a reușit.
Deci vă prezint rețeta Inei și fotografia babei negre!
Ingrediente:
- 2 pahare (250ml) făină;
- 10 ouă;
- 200 ml ulei de floarea soarelui;
- 300 grame zahăr;
- 1,5 linguri mari bicarbonat de sodiu;
- 500 ml lapte;
- 250 ml chefir;
- 25ml Vodka sau ceva tarie.
Mod de preparare!
- Batem ouăle în spumă densă şi le lăsăm deoparte.
- Într-un bol, amestecăm făina cu bicarbonatul, apoi adăugăm zahărul şi uleiul -amestecăm binişor. Apoi urmează laptele şi omogenizam totul.
- Adăugăm chefirul şi vodka. La final, adăugăm ouăle bătute şi omogenizăm binişor. Aluatul va fi ca la clătite, nu vă speriaţi, aşa trebuie să fie.
- Acum, pregătim vasul pentru copt. Eu coc în ceaun de oţel, dacă nu dispuneţi de asa vas puteţi folosi o tavă mai înaltă, pe care o imbrăcaţi cu folie de aluminiu, în 3-4 straturi, ca fundul şi pereţii să fie cât mai groşi.
- O ungeţi cu unt foarte bine. Turnăm compoziţia în tavă sau în vasul pe care îl aveţi şi iaraşi acoperim cu folie, în câteva straturi, cât mai strâns ca să nu iasă aburii şi să nu pătrundă aer fierbinte.
- Încălzim cuptorul până la 200° C şi punem la copt. Aici – momentul important. Coacem la 200°C timp de doua ore şi micşorăm temperatura la 100° C şi lăsăm iarăşi pentru 2 ore. Prăjitura va deveni de o culoare maro inchis. O scoatem, o lăsăm să se răcească şi o savurăm. Opţional puteţi adăuga vişine sau prune uscate.“
Intervenţia mea!
Ehee.. Ştiţi acel moment când sunteţi aşa siguri pe voi, încât simţiţi gustul eşecului? Dacă nu, înseamnă ca doamna karma este foarte blândă cu voi! Cu mine nu a fost! DELOC!
Eşecul!
După ce am citit povestea Inei şi reţeta, am spus “Ce poate fi aşa de greu?”. Ei bine totul, pentru că a fost un eşec total. Aceasta reţetă face parte dintr-o categoria de deserturi străine mie, se aseamănă cumva de canneles, la alcoolul care se adaugă în aluat, la consistenţa de clatită şi puţin la modul de coacere. Dar n-are nici o treabă.
Aşa că, cu puţină aroganţă ( în exces aş spune), m-am apucat de baba neagră chiar de nu am avut chefir. Culmea este că înainte de a merge la cumpărături, am citit lista de ingrediente, dar nu am văzut cuvântul chefir! Deci am pus iaurt integral, spunând în sinea mea că rostul chefirului este doar de a activa bicarbonatul, şi suntem tot pe acolo!
Doamne, cât de mult greşeam! De fapt nici nu ştiu unde am greşit, pentru că nu înteleg logic reţeta, deşi am studiat-o şi pe cont propriu: am citit si văzut toate videourile din online. Aşa că, săptămâna ce urmează, voi face baba neagră, până îmi va ieşi precum i-a ieşit Inei : buretoasă şi neagră, nu palidă şi densă.
Gustul este foarte bun, eu abia am apucat o feliuţă, restul a devorat-o Geo, care a exclamat : “E cea mai bună budincă ever!” Eu nu ştiu în ce categorie se încadrează, aşa să îl las să o numească budincă!
Promisiunea!
Dragă Ina, te rog să nu te superi pe mine, că am ratat reţeta de familie! Promit să mă revanşez, cum fac rost de chefir!
Cât despre povestea ta, cred că mă regăsesc cel mai mult în ea. Aveam doar 11 ani, când am pierdut-o pe bunica, ultimii doi ani din viaţa ei, fiind plini de durere fizică şi suferinţă sufletească! Reţin foarte clar, cum mă făceau să mă simt, bucatele ei, destul de sărăcăcioase : iubită, specială, protejată! Nu am avut suficient timp împreună, să mă înveţe tot ce ştia ea, că poftă să gătesc, de mică, am avut.
Ţin minte fragmente dintr-un episod, când bunica a plecat la biserică şi m-a lăsat singură acasă. Cred că aveam vreo 5-6 ani. Ştiind că va ajunge obosită şi flămândă, de la biserică, m-am apucat să fac mămăligă la jar, că focul se stinsese demult. Cum mămăliga nu voia să se lege, am luat ceaunul şi am aruncat terciul, la rădăcina unui corcoduş! De ce? Habar n-am! Probabil să îmi ascund isprava!
Îţi mulţumesc că m-ai făcut să mă întorc în copilărie! Din acest motiv, de fapt din cauza eşecului meu, o să primeşti 2 duminici la rând!
Aşa că ne revedem duminica viitoare cu o baba neagra demnă!