Ildiko Marton şi piersicuţe umplute

Amintirea mea, preferată, este ajunul de Crăciun, când aducea tati bradul (care mirosea într-adevăr a brad), iar noi, fetele, primeam instalaţia în mână, să o desfacem, deşi anul trecut a fost pusă cu mare grija în cutie, s-a făcut ca un arici într-un an 😂.

Ildiko Marton

Se întâmpla, deseori, să nu se aprindă câte un beculeţ, îl scoteam, îl schimbam cu alte beculeţe. Dacă tot nu funcţiona, intervenea tati cu beculeţele salvatoare, care aştepta cu beculeţe de rezervă şi cu șpiţul.

Apoi veneau acele globuri foarte fragile, acele globuri frumos pictate, de toate formele, mai aveam şi steluţe….vai! cu câtă grijă umblam cu ele. Totuși, exista câte un accident în fiecare an, de scăpam măcar unul pe jos. Nu ca acum, dacă îţi cad, sar înapoi până în tavan…Oh! şi să nu uit de vată! Vata care imita zăpada, o puneam şi pe ea, apoi veneu bomboanele de pom. Poate le aveam de anul trecut, puse în cutie, necomestibile deja, dar nu avea nici o importanta, era ceva foarte valoros în acele vremuri. Sau păstram staniolul, iar anul următor ne făcea mami din zahăr şi le ambalam.

Mami, în tot acest timp nici nu ieşea din bucătărie, dar prin uşa închisă, treceau arome de prăjituri,( în special de rom, de atunci ador romul în prăjituri), de sarmale şi de chiftele . Fiind diabetic, toate bucatele pentru tati, aveau mai puțin zahăr, sau deloc.

Câţi dintre voi vă regăsiţi în cele scrise de mine? Pare sărăcăcios, dar am fost foarte fericiți ❤️.

Am moștenit retetarul mamei mele, care de 6 ani a plecat la îngeri.”

Acum, am crescut.. totul s-a schimbat..mami nu mai e. Eu, trebăluiesc acum în bucătărie, dar niciodată nu va mai fi la fel. Îmi curg şiroaie de lacrimi, scriind aceste cuvinte, dar şi o bucurie mă copleşeşte că am aceste amintiri preţioase. Atunci, totul avea valoare, atât oamenii, cât şi obiectele. Acum, le înlocuim cu mare ușurință din păcate.

Piersicutele umplute îmi aduc aminte de mama

Piersicuţele umplute ale lui Ildiko.

Ingrediente:

Coji piersicuţe:

  • 200 grame untură;
  • 200 grame zahăr pudră;
  • 1 ou;
  • 1 praf de copt;
  • puţină sare;
  • 150 grame lapte;
  • 100 grame făină;
  • alte 600 grame făină.

Crema:

  • 200 grame unt;
  • 200 grame zahăr:
  • 2 esenţe rom;
  • 100 grame cacao;
  • aluatul fraged scobit;
  • lapte cât trebuie.
Mod de preparare:

1.Cojile de piersicuţă

Untura (sau untul) la temperatura camerei, se amestecă cu 200 grame zahăr pudră, un ou,un praf de copt, puţină sare, 150 grame lapte şi 100 grame făină. Se lasă la odihnit la temperatura camerei o oră. Apoi se încorporează circa 600 grame făină. Se modelează cu mâna şi se coc. Încă, calde se scobeşte mijlocul.

2. Crema

Toate ingredientele se amestecă cu lapte cât să fie o cremă puţin moale. Se umplu jumătăţile şi se lipesc între ele. Se vopsesc cu puţin colorant.

Intervenţia mea!

O să încep prin a mulţumi lui Ildiko, pentru poveste şi reţetă! Trebuie să îţi spun că ai fost răspunsul la rugăciunile mele. Credeam că vom face ravioli cu magiun, chiar făcusem rost de două borcane de magiun. Dar mă bucur enorm că te-ai răzgândit!

Nu am făcut niciodată piersici umplute, dar le adoram. La noi în familie nu se făceau, dar când mergeam în vizită, la prietenele mamei, mereu mâncam cu poftă!

Şi poate, puteam să le fac până acum de o sută de ori, dar nu avea aceeaşi însemnătate! Acum, piersicuţele îmi vor aduce aminte de Ildiko, care emană o pozitivitate intensă! Cu aceste piersicuţe, Ildiko a fost cu noi la masa de Paşte!

Mod de preparare:

Din păcate, a trebuit să modific puţin reţeta, pentru că nu am avut untură! Pentru a înlocui untura cu unt, a trebuit să măresc cantitatea cu 50 grame. De ce? Păi untura este 100% grăsime, iar untul 80%. Pentru a obţine 200 grame grăsime unt, am făcut 250 grame unt x 80% = 200 grame grăsime, restul 50 grame fiind apă.

Apoi am lucrat altfel aluatul, pentru că era foarte târziu şi nu mai aveam putere să aştept o oră, apoi să îl lucrez iar. Aşa că am amestecat toate ingredientele, folosind metoda nisipoasă, le-am compactat şi am dat aluatul la frigider peste noapte, apoi am mers la somn.

A doua zi, am format biluţe inegale, cu greutate cuprinsă între 10 şi 15 grame. Nu am vrut piersicuţe perfecte. Dar voi, puteţi să le faceţi de aceeaşi greutate, dacă doriţi. Am aplatizat puţin fiecare biluţă şi le-am copt la 170 grade Celsius, până s-au rumenit puţin pe fund. ATENŢIE! Dacă le coaceţi prea mult, vor deveni casante şi nu se vor scobi frumos.

După ce le-am scobit şi umplut, am procedat puţin neortodox. Adică am dat piersicuţele prin amaretto, şi în loc să colorez amaretto, am colorat zahărul.

Nu ştiu dacă este cea mai bună cale, dar pentru prima dată, aş spune că sunt perfecte.

Aluatul fraged a avut o textura atât de minunată, încât, cred că îl voi folosi şi la nuci şi la tarte.

The end!

Tare aş vrea să mai public poveştile voastre şi să încerc şi reţetele copilăriei voastre! Aşa că vă aştept pe grupul Baking happiness, să vă spuneţi povestea şi reţeta!