Este atat de simplu de facut aceasta reteta dar, in acelasi timp atat de gustoasa. Un singur defect are: copii nu pot manca, deoarece contine alcool si samburi de caise. Despre alcool toti stim cat de nociv poate fi pentru organismul uman Samburii de caisa, cica, ar dauna si mai grav copiilor. Cum nu sunt nutritionist nu dezvolt subiectul, dar sunt foarte multe articole in online, dar va recomand sa intrebati pediatrul.
Prin aceasta reteta vreau sa va arat cum o sa functioneze acest blog. Va voi oferi instrumentele pe care, voi, veti trebui sa le combinati in functie de cunostinte, imaginatie si de gust.
Mai intai impartim reteta in doua:
-coji de tarta,facute dupa aceasta reteta
-crema mousseline facuta dupa aceasta reteta + 150 grame unt moale.
Singurele indicatii, pe care vi le dau, sunt pentru crema. Intai, batem untul cu mixerul pana capata o consistenta aerata, apoi adaugam cate putin din zabaione, care trebuie sa aibe cam aceeasi temperatura cu untul. Cel mai bine ar fi sa trecem crema, prin cuptorul cu microunde, sa fie foarte putin calduta. De ce? simplu : daca untul este moale si crema este rece de la frigider, vom avea parte de efectul ‘soc termic’ si crema va capata un aspect de ‘crema taiata’. Se poate repara prin incalzire pe baie de aburi sau mixat foarte mult timp, circa 15 minute, poate chiar si mai mult. Dar sa nu fie nici prea calda crema, altfel lichefiaza untul.
Sper sa va fie de folos aceasta reteta! Daca o incercati, scrieti-ne pe pagina de facebook sau pe grup(Baking happiness).