Aluat fraged cu migdale – mini tarte

Imi place foarte mult acest aluat fraged. Este friabil, dar, in acelasi timp se topeste in gura, cu conditia sa fie executat perfect.
Este foarte versatil, merge perfect la Cream Tart, la biscuiti simpli, biscuiti umpluti, etc.
Pentru un plus de aroma, puteti adauga 2-3 samburi de caisa, macinati foarte fin.
Faina de migdale, poate fi inlocuita cu faina de fistic, de alune de padure.

coji pentru mini tarte in forma de briose

Cum am spus deja, acest aluat poate lua diferite forme, insa,eu, voi face mini tarte, in tava de cupcakes. De ce? pentru ca aveam niste fantezii cu o astfel de tava. Este foarte important ca un instrument din bucatarie, sa fie intrebuintat la mai multe preparate ,ca sa isi merite banii.

Sa trecem la treaba!

Ingrediente:
  • 80 grame faina de grau;
  • 80 grame faina de migdale;
  • 70 grame unt, rece (sa aibe circa 13°C);
  • 1 bucata galbenus;
  • 20 grame zahar.
Metoda de lucru :

  1. Faina de migdale + faina de grau + untul = le amestecam cu robotul sau cu varful degetelor pana obtinem un aluat nisipos. Trebuie sa avem mare grija sa nu supraincalzim aluatul.
  2. Adaugam zaharul si galbenusul si omogenizam. Chiar daca, aluatul, nu are un aspect uniform si prezinta pete de galbenus la suprafata, nu-i bai, este normal.
  3. Intindem aluatul intr-un dreptunghi mai grosut, il invelim bine in folie alimentara si il dam la rece. Minim, pana este foarte rece, circa 2 ore, daca este fara arome. Daca am pus samburii de caisa sau vanilia sau coaja de portocala, cel mai bine este sa lasam aluatul peste noapte in frigider. In acest mod untul isi absoarbe aromele mai bine si mai uniform.
  4. Dupa odihna de la frigider, il scoatem frumos pe masa si il rupem in mii de bucatele. Nu, nu sunt nebuna! Facem acest lucru pentru a rupe reteaua de gluten minim formata(metoda nisipoasa impiedica formarea glutenului) si pentru a reda aluatul “plastic”, adica usor de modelat. Aluatul, cand este scos din frigider, este tare ca piatra si daca incercam sa il intindem cu sucitorul, acesta se va crapa.
  5. Cand avem bucatele mici de aluat, avem doua optiuni: 1) il lucram cu mana, dar nu il farmantam, ci il compactam pana devine plastic. 2) il punem in vasul unui robot si, cu ajutorul paletei, in forma de frunza, il mixam pe viteza mica pana se leaga; oricum nu foarte mult, pentru ca glutenul isi gaseste cale de a se dezvolta.
  6. Intindem foaia, cu ajutorul unui decupator rotund de marimea tavii, decupam fundul tartei, pe care il asezam in tava. Dam la congelator.
  7. Intre timp, cu ajutorul unei rigle si un cutit, decupam fasii lungi si late, cat sa imbrace peretii tavii. Dam fasiile de aluat la congelator pentru maxim 10 minute.
  8. Scoatem tava din congelator, ungem nitel peretii cu apa apoi imbracam peretii cu fasiile de aluat. Chiar daca e mai lung aluatul sau mai lat, nu-i bai. Va ajutati de un cutit si taiati surplusul de aluat. Dam iar la congelator pentru 10 minute, sau pana se incinge cuptorul, la 170°C.
  9. Pentru a coace tartele, este important sa gaurim aluatul cu o furculita si/sau sa punem hartie de copt cu orez in ele, pentru a impiedica umflarea. Eu am fost lenesa si nu am mai pus greutate in forme, pentru a nu se umfla. De ce? Pentru ca in laboratoare se pune pret sa lucrezi curat un astfel de aluat, fara sa folosesti greutati (bile ceramica, fasole uscata, orez). Un motiv ar fi ca ocupa mult spatiu de depozitare si celalat motiv ar fi ca au nevoie de un timp extra, si timpul costa bani, atunci cand detii un laborator.Asa ca eu fac practica acasa, deocamdata.
  10. Coacem tartele pana se rumenesc, le lasam sa se raceasca si le umplem cum dorim. Daca suprafata marginilor este neuniforma, va puteti ajuta de o razatoare pentru a le nivela.

Daca incercati reteta, scrieti-ne pe grup, dati si un like&share la pagina de facebook